Data: 18 septembrie
Traseu: Bucuresti – Barajul Vidraru – Valea lui Stan – retur.
Participanti: Shogo, Ratatu, Luce, Ciorchine, Chirurgu, Flavia, Buza, Adi, Miha, Yoi, Ginu, Uger, Sclavu + familia, Ionel, prieten Ionel, prieten Chirurgu, prieten Mamaie.
Data: 29 august – 4 septembrie 2011
Traseu:
Luni: 6-7h traseu de acces in masiv
Cheile Butii – Cab Buta – Poiana Pelegii – Lacul Bucura (CR)
Marti: 12h cu pauze mancare + foto sau zi odihna 5-6 ore traseu Circuitul Lacurilor
Lacul Bucura (2041m) – Lacul Ana (1979m) – Lacul Viorica (2070m) – Lacul Florica (2080m) – Taul Agatat (2200m) – Saua Judele (2370m) – Lacul Zanoaga (1997m) – Saua Judele [PR] – retur
Miercuri: 12h cu pauze mancare + foto traseu Portile Inchise + Vf. 2500+
Lacul Bucura – Vf Peleaga (2509m) – Curmatura Pelegii – Vf Papusa (2508m) (CG)
Vf Papusa – Varful Tapului (2370m) – Portile inchise (inclusiv) (BR)
Portile inchise (sf) – Lacul Gales (TR)
Lacul Gales – Curmatura Pelegii(BR)
Curmatura Pelegii – Vf Papusa – Lacul Bucura (CG)
Joi: 11h cu pauze mancare + foto traseu recunoastere tura de iarna Vf Retezat
Lacul Bucura – Lacul Pietrele – Cabana Pietrele 3h (BA)
Pietrele – Valea Stanisoara – Lacul Stanisoara – Saua Retezat 3:30 (TA)
Saua Retezatului – Lacul Bucura prin Tau Portii 1:45 (BG)
Vineri: 5-6h ore zi odihna, traseu de retragere din masiv
Lacul Bucura – Saua Plaiului Mic (CR)
Saua Plaiului Mic – Buta (CR)
Sambata: 7-8h tura usoara in Retezatul Mic + eventual iesire din masiv 2h
Cab Buta – Saua Plaiului Mic – Piatra Iorgovanului si retur (CR+BR)
Cab Buta – Cheile Butii 2h CR comun cu BA
Participanti: Shogo, Luce, Arlechino, Ciorchine, Cupidon, Dragonu, Marmota, Pong, Buca, Flavia. Turisti: Aida Zodie, Nea Ionel.
Data: 22-24 iulie 2011
Traseu:
Ziua 1: Bucuresti – Valea Prahovei – Sambata de Sus
Ziua 2: Sambata de Sus – cab. Valea Sambetei – Fereastra Mare – vf. Dara 2500 m – vf. Hartopu 2506 m – retur
Ziua 3: Sambata de Sus – Valea Oltului – Bucuresti
Participanti: Ratatu, Shogo, Mamaie, Nana, Bat, Ciorchine, Ping, Dragonu, Marmota, Liliac, Hippie, Pong. Invitati si turisti: Nea Ionel, Gab, Gabi, Radu, preotul Alex.
Raport de tura (pe(r) versuri de Dragonu)
Tura asta Fagarasii,
Gazduira Alpinasii.
Nea Ionel ne da vestire
Sa campam la Manastire.
Si camparam noi frumos,
Apoi ne urnim de jos,
Si-aruncaram noi prosopu’
Spre vf. Dara si Hartopu’
Nea Ionel isi ia cu el
Si pe popa tinerel
Ca gandeste el asa,
Sa aiba cine ne-ngropa.
Numai ca noi facem fatza,
Si-n Ferastra merem atza.
Fereastra Mare e-o rascruce
Spre Moldoveanu ea ne duce.
Dar noi o luam spre Dara-ncolo
Pe unde a-ntzarcat Apollo.
Si mergem noi si mergem iara
Pana ne intalnim cu Dara.
Si Dara e-o gagica-nalta
Ce are-nfipta-n varf de halta
O stromeleanga piatra peste piatra
La ea poti face un gratar sau vatra.
(macar acolo) 
Hartopu’ e si el un tinerel falos
Faci 5-10 minute tot pe gios,
Din Dara in Hartop
Si mai ales daca o iei galop.
De-acolo ne intoarcem, ca norii sar pe noi
Si nu vrem sa mai prindem iarasi ploi.
Si-o luam in fatza Io, Marmota si Ionel
Cu gand s-aprindem un gratar nitzel.
Dar Nea Ionel avu el o idee
Sa o scurtam pe-o vale care nu avea alee.
Si-am coborat noi intr-o vale-amara
Ca sa avem noi ce urca un MUNTE iara…
Ca unde coborasem noi acolo
Era tocmai cu-o vale mai incolo
Si-am coborat, si am urcat si tot asa
Si pe spinari, prin vai, si-am dat in sa
Si-am luat iar creasta-n fuga
Si am ajuns iar la fereastra-n dunga
Si-am coborat noi iar si iar
Si-al meu genunchi ma injura cu har.
Ajunsi noi jos la salvamont,
Am zis ca sa fugim noi glont
Si am ajuns degraba grupul iara
Pana ca noaptea sa apara-n gara.
Jos erau si scolareii,
Mai cuminti ca soriceii.
Ca urmeaza-acu degraba patoshei
Cantonamentul cu reclama – “vai de ei”
Si nea Marmota se cam supara apoi
Ca nea Ionel ne cam taie grataru pentru noi
Si ne stranseram sa mancam la o terasa
Unde era o nunta si-o mireasa (oare?)
Acolo-n loc de muzica cantau doar niste popi
De se stricau de ras si tei si brazi si plopi
In loc de a fura mireasa-n zori,
Cred ca au dus-o la pomana-n flori.
Si toata noaptea ii dadu cu ploaie
Pe biete corturi sa le-ndoaie.
Da noi aveam corturi cu sapte c…oaie
Ca numa’ Baiului le-a dat zapada-n foaie.
Si pe la doispe’ nea Ionel,
Ne duse sa mancam nitzel.
Si ne baturam noi pe castraveti,
Chiar daca nu fuseram noaptea beti.
Si am plecat apoi spre casa
Dar ziua cat pe ce sa nu fie frumoasa
Ca noi fugiram de o coada la Posada
Si la Calimanesti ne lua iar ambuscada.
Noi n-am mai suportat si am cotit
Dar nu spre varfu’ Ascutit.
Cotiram spre cascada Lotrisor
Unde urcaram noi usor-usor (GOD-like mode )
Dupa ce pozaram cu cascada coboraram camionu
Hippi, Pong, Liliacu, Marmota si Dragonu
Marmota-n fuga, noi pe 4 roti in spate
Mai ca merseram tot in doua roate.
Apoi opriram si-am mancat ca neste porci
C-aveau mancare buna-acolo fara zgarci.
Ceilalti mancau la Dealu’ Negru mai departe
Dar noi de foame ne-am oprit pe cai mai scurte.
Apoi daduram inspre-un castru de romani
In care ne-am tot catzarat ca nu era pe bani.
Si am jucat Romeo si Julita
Si am gasit rahati…nemiluita 
Si am intrat prin Valcea sa jucam o bila
Dar nimeriram unde se dadea cu prosti la kila.
Liliacu si cu Hippie vi se pare
Ca n-au 18 ani (cu suspendare)?
Si plini de nervi ca ne-a cerut si buletinu
Daduram neste carne la vecinu’
Si am plecat ca-n glont de-acolo
Ca pare-se ca e orasul lui dute-n-colo.
Si uit-asa ne petrecuram uichedu frumos
Prin Fagarasi tot calarind in sus si-n gios
Si viata-i faina cand te plimbi cu grupu’ din alpin
Chiar daca nimeresti si cate un “vecin” 
Data: 24-27 iunie 2011
Traseu:
Ziua 1: Bucuresti – Litochoro
Ziua 2: Litochoro – Prionia – refugiul Spilios Agapitos (Refuge A) – vf. Skala 2866m – vf. Myticas 2918m – vf. Skolio – retur.
Ziua 3: plaja, vizitat si odihna
Ziua 4: Litochoro – Veliko Tarnovo – Bucuresti
Participanti: Ratatu, Shogo, Mamaie, Luce, Liliac, Hippie, Nana, Pong, Ciorchine, Ping, Foca, Marmota, Dragonu. Invitati: Jokerul, Ionel, Ginnu, Nea Ionel, Alex, Andrei
Raport de tura (marca Hippie)
Cand eram mica, stiu ca am imprumutat de la biblioteca scolii volumul I din “Legendele Olimpului-Zeii”. Pe atunci imi imaginam ca muntele Olimp ar fi un fel de destinatie exotica, pur divina, o explozie de culori si de nori. Din toata teoria mea nu s-au “adeverit” decat norii, caci restul a depasit fara indoiala toate asteptarile.
Toate experientele frumoase incep si se termina cu o mana de prieteni, zic eu, dar cand ai trei maini si cateva degete ratacite nu trebuie sa iti faci griji pentru buna ta dispozitie.
Se vorbise in CAP de plecarea in Grecia de ceva vreme, toti isi manifestau nerabdarea – pe cand unii pur si simplu scormoneau internetul dupa cat mai multe detalii privind traseul, altii se straduiau din greu sa se ocupe de “mangiare” si “dormire”.
24.06.2011
La ora 3:00 (si cateva minute peste) dimineata ne-am dat intalnire la Tineretului (si cand te gandesti ca unii la 2.55 abia se trezeau!!! – scuzele mele!).
Repartizarea pe masini se facuse deja cu cateva zile in urma astfel ca Ratatu’ a avut ca parteneri de drum pe Shogo, Andrei, Luce si Mamaie, Bogdan (Jokeru’) pe Nana, Liliac, Pong si pe mine, iar Ionel (caruia ii sade tare bine cu porecla Rosu) s-a intovarasit cu Ginnu, Alex, nea Ionel si Ciorchine. Deliciul excursiei as putea spune ca a constat in cele doua statii dintre Furia Noptii/Masina Intunericului/Corbul Negru si Furia Divina/Masina Dreptatii/Turturica Alba. Pacat totusi ca nu am putut comunica si cu Masina Dragostei/Furia Rosie. Astfel, ne-a fost usor sa pastram energia si sa nu ne pierdem unii de altii (sau da?!), sa ginim radarele de pe drum, sa ne jucam de-a “ghiceste melodia” sau sa ne insusim vocabularul pe statii (Colegu’, vreun radar pana la Ruse? – asa DA; – Nu va suparati, ne puteti spune daca exista vreun radar pana la Ruse? – Tu care esti, ma? – asa NU).
Pana la urma drumul a fost placut, unii au mai tras si pe dreapta, iar opririle in benzinarii ne-au mai dezmortit oasele. Cred ca era cam 3-4 dupa-amiaza cand am ajuns la camping Stolos, ne-am despachetat, instalat, imbaiat etc. Distractia avea sa inceapa abia dupa ce ne infruptam oleaca din delicatesele grecesti de la restaurantul din incinta campingului. Acuma…vox populi a cam fost de acord in general ca mancarea nu era deloc impresionanta, iar preturile nu o justificau. Fie ca au fost paste (chioare), renumitele meatrolls/meatballs, tzatziki, ”pig leg” sau salata greceasca, important e ca ne-am pus burtile la cale pentru o vreme. Fiind inca vreme buna si plaja la doi pasi de noi, ne-am hotarat sa facem o baie in marea Egee. Ai fi crezut ca esti tot pe la marea Neagra (au si ei alge), insa fuziunea muntelui cu marea la orizont “a facut toti banii”. Am incins un volei in apa, baietii au jucat si-un fotbal (anemic) pe “nisipul fierbinte”, a fost o seara placuta si linistita. Ne-am dat seama ca nu e timpul de distractie nocturna, asa ca am avut grija sa ne bagam in paturi devreme. Urma sa ne trezim pe la 2-2:30 a doua zi. Oricum, noi eram si suntem increzatori in propriile forte, nu ne-a speriat pe noi Vasso, tipa de la camping, cand ne-a povatuit sa avem grija pe Mytikas ca e greu, mai ales pentru fete. Vorba Nanei “ O asteptam pe Vasso in Fagaras”.
25.06.2011
Pe la 3 dimineata se zareau prin camping luminitele buimace ale frontalelor forfotind de colo-colo. Aveam de mers ceva cu masina pana la Prionia, locul de unde practic incepea traseul nostru catre zei. Ne-am bucurat cand am vazut ca Ping, Marmota, Dragonu’ si Foca erau deja acolo, ne asteptau, desi doar Ping si Foca ne-au fost tovarasit pe poteci; ceilalti doi aveau maraton a doua zi.
Catinel, catinel ne-am organizat si unul in spatele celuilalt am purces la drum (yey,monom!).
Era inca intuneric afara, nu prea ne dadeam seama cum e flora din jur, dar cum Foca mai fusese pe acolo deunazi, ne-a asigurat ca peisajul este unul pe masura (ca doar nu e Olimpul declarat degeaba rezervatie UNESCO din 1981 ) ). Fara sa realizam, tacerea a fost sparta de cantecul pasarilor si usor-usor a trebuit sa ne stingem frontalele, cerul deja capatase o tenta rozalie, iar spinarile muntilor se conturau intunecat.
In zorii zilei am ajuns la Refugiul A (Spilios Agapitos-aprox. 2100m). Hai, cu totii stiti cum arata un refugiu in muntii patriei. Ce supriza a fost sa ajungem la refugiul asta, un adevarat balcon in munti, dotat cu toate facilitatile si intesat cu turisti de pretudindeni. As spune eu ca descoperirea diminetii a fost micul dejun de 4 euro (unt-President!, margarina, marmelade, cascaval, cafea ori ceai la alegere). Eu zic ca mancarea asta buna ne-a cam inchis gurile care tot zumzaiau neincetat: oare jos acolo se vede marea sau pur si simplu norii si soarele aveau chef de joaca cu noi?
Erau bineinteles multi straini la refugiu, de toate varstele si toti zambeau, unii chiar s-au oferit sa ne faca poze si s-au interest de unde venim si incotro.
Nu mai stiu cat se facuse ora cand ne-am inchis toate chingile si fermoarele, dar imi aduc aminte bine ca soarele deja incepuse sa ne bata in cap. Daca pana la refugiu ne-am mai putut bucura de-o verdeata sau de umbra vreunei crengi, de aici in sus relieful devenea putin cate putin mai arid, mai stancos si pe alocuri chiar…inzapezit. Se vede ca diminetile grecesti nu erau destul de puternice sa topeasca palcurile de zapada ramase de doua anotimpuri pe acolo.
Peripetii nu au existat. Traseul marcat E4 a fost unul frumos si relativ lejer. Singura incercare a fost portiunea serpuita pana pe Skala (2866m), putin istovitoare si aproape interminabila. Timpul a trecut repede, ba o injuratura la adresa mustelor agasante, ba un salut cu turistii din zona, ba o poza sau o pauza de apa. Ce-i drept e ca pana la Skala ne-am cam rarit si una peste alta, c-a fost bine, c-a fost rau am plecat in grupuri pe Mytikas. Ne-am lasat bagajele pe Skala sub paza de incredere si surpriza!am inceput sa …coboram printre fisuri si stanci abrupte. Desi se considera ca a fost cea mai grea portiune a traseului (cotat cu gradul 3 pe scala dificultatii montane YDS), toti au fost incantati de ea si fie ca ne mulam profesionist pe coltii de stanca in cautarea unei prize cat mai bune, fie ca ne lasam cu fundul pe piatra si-o luam din aproape in aproape am traversat haul ce se deschidea sub noi si am ajuns cu gurile pana la urechi pe vf. Mytikas (2918m – inca nu am inteles care e altitudinea exacta dupa ultimele masuratori). Impresionant de multa lume pe acest traseu, de la oameni cu povara anilor doar in par, caci fizic nu si-o dovedeau, bulgari care ne salutau in romana pana la vedeta zilei: copilul sclav-un baiat pe la 9-10 ani legat c-o coarda in ham si “plimbat” de tatal sau pe stanci. Noroc ca nu ne intelegeau limba, altfel sigur am fi facut si noi propriul maraton alpin.
Sus acolo lumea e mai frumoasa si dupa cum spunea si Ionel (Rosu): “asta vede Zeus in fiecare dimineata”.Ce sa zic, norocos Zeus asta, o viata acolo sus as vrea si eu sa am. Si cum o poza face cat 1000 de cuvinte…
Ritualul steagului pe varf nu s-a instrainat pe alte meleaguri, cu atat mai mult cu cat era prima data cand ajungeam aproape de 3000m. Nu stiu, eu i-am vazut pe toti ranjind sau privind pierduti; sunt convinsa ca nu mint cand spun: NE-A PLACUT!
La intoarcerea pe vf. Skala am profitat de vremea buna si am ajuns intr-o clipita pe cel de-al treilea varf si cel mai aglomerat, Skolio (2911m). Acolo, pe langa sedintele foto si semnaturile in caietul de pe varf, am aflat de la turistii locali niste povestiri interesante despre un munte din Pelopones, care nu mandreste cu fruntea cat mai sus in cer, ci cu splendoarea reliefului si cu asa-numitul fenomen Taygetos. Am ascultat o descriere inflacarata si putin ancorata in religiozitate.
Fara a mai pierde vremea si incercand sa ii prindem din urma pe cei care s-au indreptat mai devreme spre refugiu (se intelege ca nu oboseala i-a tradat pe unii, ci efectul apei nefiltrate de la refugiu in stomacul lor 
) ).
Nu stiu altii cum sunt, dar eu prefer ascensiunile in locul coborarilor. Grohotisul nu inspira deloc siguranta, iar genunchii nostri au fost aspru supusi traseului de intoarcere. Caldura nu mai era asa puternica, insa cumva, cumva ardeam de nerabdare sa ajungem la masini (oare visam deja la plaja?).
Oficial, aventura a durat aproape 13 ore, 13 ore castigate, 13 ore despre care sa tot povestim.
Seara: cina-experiment in Litochoro, suveniruri, stat la taclale. Plaja, balaceala, plimbari. Joc de carti, mima (din fericire, fara Mafia). Unii s-au dus devreme la culcare, altii au continuat “petrecerea” cu Verginica sau Mythos … pe scaune.
26.06.2011
Cand esti langa mare…profiti de soare si de plaja. Ultima zi din vacanta departe de casa a fost linistita si am petrecut-o fara incidente. In timp ce unii au ales sa se prajeasca un timp mai indelungat si sa ramana in imprejurimile campingului, altii s-au suit in masini si au mers sa ia pranzul in Litochoro. In plus de asta,au vizitat si sit-ul arheologic din Dion si au fost alaturi de cei doi colegi de club la finnish-ul maratonului.
Dupa-amiaza ne-am reunit si am dat (iar!) startul la balaceala. Volei in apa, volei pe nisip, tabela electronica si arbitru. Mie imi tot ploua in gura de ceva vreme si tot pofteam la o omleta cu ceapa; asa ca duminica seara ne-am scos la comun si cina. Si cum burtile erau impacate, Pong a avut mare grija si de buna noastra dispozitie pe principiul “I love to entertain you” – detaliile le poate da el in particular; era sa o comita si de un jaf de colaci de salvare!
Nani,nani,puiul mamii…
27.06.2011
Dupa rasaritul fain in compania prietenei noastre din rasa canina, Capusa, a trebuit cu parere de rau sa ne luam “catrafusele” si sa mergem acasa. Ne-am simtit bine pana la urma si am ramas la intoarcere cu un sentiment de melancolie; plus dorinta de a repeta experienta (tot mai sus, tot mai sus).
In Bulgaria am facut un popas in Veliko Tarnovo. Personal, mi-a placut mult de tot orasul si nu desfiintez nici admiratia colegilor. Nota bene: am descoperit o taverna bestiala prin Veliko Tarnovo, cat se poate de specifica atat din punct de vedere architectural, cat si culinar. A fost cea mai copioasa masa din ultimele 3 zile. De asemenea, daca vreodata aveti nevoie de o mana norocoasa in alegerea mancarii, apelati cu incredere la Mamaie – va alege cele mai interesante combinatii de salate si inghetate.
Receptionat.Terminat.
Data: 28 mai 2011
Traseu:
Ziua 1: Busteni – Valea Alba – platoul Bucegilor – cab. Caraiman – Valea Jepilor – Busteni
Participanti: Ratatu, Ciorchine, Shogo, Luce. Invitat: Gerila.
Data: 15 mai 2011
Traseu:
Ziua 1: Zarnesti – Poiana Zanoaga – cab. Curmatura – Saua Crapaturii – vf. Piatra Mica – Poiana Zanoaga – Zarnesti
Participanti: Ratatu, Ciorchine, Shogo, Foca. Invitat: Nea Ionel.
Data: 26-27 martie 2011
Traseu:
Ziua 1: Busteni – Jepii Mari – Piatra Arsa – Babele – Crucea Eroilor – Babele – Padina
Ziua 2: Padina – Piatra Arsa – Jepii Mari – Busteni.
Participanti: Ratatu, Ciorchine, Dragonu, Pong, Liliac, Marmota, Foca, Luce, Bat, Tensiune. Turisti si invitati speciali: Andrei, Nea Ionel.
Raport de tura (de Dragonu)
Dupa lungi si controversate discutii, cutite infipte adanc si glume cu poll-uri, s-a decis sa mergem la Padina, insa pe trasee mai diferite decat ce am facut pana acum. Am mers 2 masini (10 oameni) si Luce cu Nea Ionel care au venit direct in Busteni (deci 5+5+2=integrala de derivata de radical din 144…never mind). Si am ajuns in Busteni si ne-am cazat la o cabana pe acolo, ne-am pus la un gratar, am baut cate 2 sticle de vin de caciula, si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea. Ba voi sunteti nebuni? cine credeti ca suntem noi? neste gusteri de balta? Ne-am parcat masinile si am setat bocancii pe “coclau mode”, am setat destinatia Babe, si ne-am pus la coada la telecabina… ha… iar v-am prins. Mda, cum telecabina mergea dar nu ne-au primit ca cica nu avem pantofi si blugi (echipament obligatoriu pt. asa o expeditie), am luat-o la pas pe Jepii Mari.
Eu aveam impresia ca am mai mers pe Jepii Mari, dar uite ca ma inselam, nu-i stiam si mi-au placut foarte mult. Desi jos era cald, primavara, pe masura ce inaintam, albul punea stapanire pe padure, incet-incet adierea placuta de jos isi ascutea dintii, mai sus zapada acoperea toate vaile, si toate trecatorile, unde abia aveai loc sa pui picior langa picior. Fiind primul contact cu traseul asta am fost mai…delicati…ca si cu o virgina…vorba aia, insa la intoarcere aveam sa fim violatori cu acte in regula (cel putin o parte dintre noi PS: Nea’Ioneleee, ne-ai corupt sa facem de petrecanie muntelui), dar mai vorbim despre asta. Eu cu Marmo, fii de Yeti, bineinteles ca apucam pe orice ni se parea noua a fi scurtatura, in curand si Nea Ionel avea sa dea in mintea noastra, iar putin mai incolo Marmo avea sa pateze cearsafu’ padurii alunecand un pic pe o panta chiar inainte sa-i treaca pragu’. Dar nu ne opreste pe noi atata lucru. Asa ca urcam tot mai vigurosi muntele; iesim intr-un peisaj combinatie intre Piatra Craiului si Jepii Mici, peisaje superbe, hotel belvedere mai lipsea de pe acolo… Vedem asternut la picioarele nostru Busteniul, si pe partea cealalta, muntii Baiului, la fel de cuminti si nevinovati, cu petece de zapada ici-colo (hmm… stim noi ce va poate mintea bai Bailor!) Una peste alta mergem incantati de peisajul fantastic, aerul mirific si vremea care a tinut cu noi din plin (pacat ca nu a tinut si cu Romania ca iar si-au luat-o ciumpalacii la veioza). Dar sa revenim la lucruri mai frumoase.
Ajungem la Canton (ca asa am aflat ca-i zice) si cotrobaim prin toate gaurile biata casa parasita de un geocache, pe care il gaseste pana la urma Batz, care il adulmeca ca o Codobatura. Apoi urcam printre jnepenis ca sa nu zic boscheti, pana la Piatra Arsa, unde-i ardem cate o ciorba si-un MBS si tot ce ne mai taie…foamea, ca deh, nu prea aveam noi rucsacii plini, apoi pornim pe platou spre Babe. Vantul incepe sa ne arda veiozele, ajungem la Babatii, Foca ramane cu Tensiune mai in spate ca biata fata avea probleme la genunchi, ii asteptam la un ceai apoi ne pornim spre Crucea Caraiman. Mergem ceva si pana acolo (nu le am cu cifrele/orele asa ca faceti si voi apel la imaginatie), vantul ne impinge de la spate, insa la intoarcere avea sa ne dea la pifometru. Peisaj superb si la Cruce, facem si pe acolo tot felul de poze, ne vedem chiar masinile de sus langa hotel Silva, am bagat si o poza cu zoom nesimtit de vad un caine care se…urineaza (sa zicem) pe langa ele (sunt pus pe poante), apoi ne pornim inapoi. Ca sa o ajute la moral pe Tensiune, Foca se accidenteaza si el la genunchi (cred ca e boala molipsitoare asta) si decid cu Marmo sa ramanem cu ei in spate. Ceilalti se duc in fata, ajung la Babe, decid sa o ia la vale spre Padina, noi mergem catinel si ajungem si noi la un nou ceai la cabanierul nostru “preferat”, care ne zica ca suntem nebuni de coboram noaptea spre Padina… Noua ni se rupo-falfaie, si o luam la vale. Pe la mijlocul drumului, fiind foarte senin ramanem gura casca la stele, si cum era si Earth Hour, stingem si noi frontalili si ne benoclam nitzel la stele. Ne bucuram de momentele sublime oferite de munte si o luam la vale mai departe si ajungem si noi cu o ora dupa restul grupului, dupa vreo 13 ore de mers. Stam la papa, mai un pahar de vorba din doapele lui Nea Ionel, apoi ne infigem in paturile super odihnitoare de la Salvamont Padina.
Dorm neintors pana pe la 8, cand ma trezesc fara nici un fel de probleme. Luam micu dejun, si plecam spre Piatra Arsa mai pe…short-cut, traseu un pic dezolant din pricina copacilor taiati, insa nici pe acolo nu mai umblaseram. Doi caini de pe la Padina ne insotesc, din cand in cand mai intra cate unul din noi in zapada pana la fund (ca sa fiu finutz), pe altii ii ingenuncheaza zapada, iar pe caini ii mai mufeaza pe alocuri, ca deh…au picioare scurte. Eu cu Marmo pornim in fatza, dornici de ceva efort sa compenseze somnoreala din ziua precedenta, si pana la Piatra Arsa forjam motoarele. Acolo, pana sa vina si restul, luam parizer cu paine la caini, care primesc ofranda cu onoare, apoi bagam cate o ciorba cu totii. Plecam apoi spre Canton – Jepii Mari – Busteni si aici vine partea cea mai adrenalinoasa, pt.mine, Marmo si nea Ionel.
Eu cu Marmo vroiam oricum sa mai ne antrenam un pic pt.maratoanele ce ne bat la usa, iar nea Ionel, e mare specialist in coborari. Asa ca facem un trio, si nea Ionel ne conduce intr-o goana nebuna pe traseul pe care am urcat cu grija (violul de care vorbeam la inceput). Pe marcaje spunea 2-3 ore, interzis iarna, numa ca noi facuram fix o ora pana in Busteni, incat la un moment dat am ajuns niste turisti care se moscaiau prin zona, si auzindu-ne au exclamat oarecum linistiti (ca nu erau ursii)… ah…voi erati de auzeam ca vine ceva spre noi… Si asa.. 3 alergaci prin zapada, printre radacini, pe langa tot felul de trecatori de abia paseam la dus, si cu 2 caini cu limba de un cot dupa noi, am trecut pe langa ei de nu au stiut ce i-a lovit Bravo nea Ionel, respect total ca ne-ai condus in tura asta.
Jos am stat de ne-am schimbat, am baut vreo doua randuri de capuccino si cafele, si au mai trecut 2 ore pana au venit si restul, iar inainte sa plecam faza zilei: Ratatu ii intreaba pe oameni daca vor sa manance, eu ii zic ca cei din masina noastra plecam ca vrem sa ajungem mai degraba in Bucuresti si lui… parca ii surade de asemenea ideea sa ajunga mai repede acasa si ii mai intreaba odata… deci vreti sa ramanem sa mancam? si Batz, pe chipul caruia se citea o foame de putea fi prima pagina la revista Foamea zice… Daaa, iar Ratatu de colo: pai hai ca mananci de la o benzinarie ) nu stiu daca gustati umorul, dar in contextul discutiilor cu poll-ul s.a.m.d. a fost foarte haios. In orice caz, oamenii au ramas de au mancat si noi am ajuns la 7 in Bucuresti, iar eu, am lasat lumea la Unirea, am ajuns acasa, dushat-imbracat si la 8 spargeam usa la Opera. Deci toate obiectivele indeplinite. Si de data asta chiar am incelecat pe o sa (e pe dracu…) si v-am spus povestea mea (plina de prostii). Hai noroc si ne auzim la tura urmatoare! (de la Padina) ))
Data: 12-13 februarie 2011
Traseu:
Ziua 1: Busteni – Gura Diham – cab. Diham – Malaiesti
Ziua 2: acelasi traseu, in sens invers.
Participanti: Ratatu, Ciorchine, Dragonu, Pong, Ping, Liliac, Marmota, Hippie, Bobo, Tibi, Luce, Bat, Shogo, Nana, Bitu. Turisti si invitati speciali: Andrei, Nea Ionel, Vali.
Poem de tura (de Dragonu)
Tura asta fu usoara,
Dar pe munti o sa-i cam doara,
C-am avut multi pioleti,
De-i imfipsem in pareti,
Si de cand am cam plecat,
Se facea ca-i innorat,
Si din ploaie la ninsoare,
Nu fu interval prea mare.
Am urcat noi spre Diham,
Si-am ajuns cam ninsi la…RAM,
Ceaiul fu o alinare,
Iar ciorbita buna tare.
Aveam fete cam plouate,
Dar macar erau curate.
Prin padure-apoi pornim,
Zapada sa mai batatorim.
Poate altii dupa noi,
Nu or fi asa vioi.
Iar acum spre Malaiesti,
Colegii sa ni-i cunosti:
Nea Ionel e mai in varsta,
Dar nu scapa nici o creasta,
Iara dopu-i fermecat,
Ca medicament l-am luat.
Nea Ratatu-i don’ Serif,
Da n-are fitze de calif.
E mereu portocaliu,
Dar cu noi nu bea rachiu.
Nana mierlaie mereu,
Dar la elevi, e pui de zmeu
Le mai da cate-o flotare,
Aia-i dau in schimb o floare.
Shogo-i enciclopedie,
Goagle e gelos pe el,
De-l intrebi ceva de munte,
Si Encarta-i prichindel.
Tibi e cumva ca Foca,
Dar el da jumate moka,
Pe la taxe si la dari,
Ca-i arhivator de pozi.
Bitzu e mai pisicoasa,
Dar urca vijelioasa,
Precum Ana lu’ Manole,
Merge pe bocanci…sau role?
Hippie si cu Mo e* frati,
Lu’ Foca i-ar da carnati,
Dar cum are pestisoru,
Il da la tot poporu’
Batz si cu Cichi Cian*,
L-ar bate si pe Van Dam*,
Daca are piolet,
Te face plic si-ajungi colet.
Ciorchine e parapantista,
Sa dea porecle e artista,
La toate zice ea pe nume,
De face lumea(zuzy) numa’ spume.
Bobo-i pui de hanibal,
Are masca ca de bal.
Prin padure-a obosit,
Dar cu pioletu-i iscusit.
Liliacul cum sa stea?
Cu capu-n jos dac-ar putea
Insa sta cu pelerina,
Si se plimba cu…masina.
Ping e fat-adevarata,
Bea si bere-si dop odata.
Baga mare si pe munte,
Moise tre sa-i faca punte.
Pong este si el artist,
Joaca mafia in loc de wist.
Se gasi acu sa se si nasca,
Dar e tot mai mic din gasca.
Luce baga geocesh*,
Ti-l gaseste si sub pres.
Si ne-a dus pe-o stanca-n noapte,
De-am bagat morcovu-n…lapte.
Andrei veni din Baiului cu noi,
Merge ca un erou,
Se pare ca-i si el vioi,
Si cred ca va veni din nou.
Marmota nu-i marmota-i cal de curse,
Nu pot sa scriu de el decat in morse. (..-. — -.-. .-)
E frate Foca din clanul Focilor nebune,
De la liliac mananca tot mereu alune.
Iara Dragonu ar zbura de n-ar fi radare in zbor,
Asa ca inca sade cu lantul de picior,
Caci ar dori sa zboare sa le vada toate,
Dar inca merge prin tarana, ca doar atata poate.
Si terminai sa ii evoc pe toti,
Caci furam tura asta multi nepoti,
Si malaiestiul s-a cutremurat sub noi,
Ca pioletii i-am infipt adanc prin vai
Iar Omu nu vru sa ne cheme,
Ca n-aveam stofa sa ii facem scheme.
Iar tura o condimentaram noi,
Cu-a geocashului aroma mai de soi,
Si am scapat si d-asta data din valtoare,
Dar mai scapam si alta data oare?
(*cuvinte gresite intentionat)
Data: 15-16 ianuarie 2011
Traseu:
Ziua 1: Sinaia – Culmea Cainelui – Piscul Cainelui – Vf. Draganul – Vf. Baiul Mare
Ziua 2: acelasi traseu, in sens invers.
Participanti: Ratatu, Dragonu, Marmota, Tibi. Turisti si invitati speciali: Andrei, Nea Ionel.
Raport de tura (de Dragonu)
Incep prin a spune ca la inceputul lui decembrie am fost in muntii Baiului iar povestea de atunci e in felul urmator: jos totul uscat, frumos, urcam pantele abrupte din padure in timp ce incepe o ploaie usoara, mai sus incepem sa dam de zapada, ne afundam din ce in ce mai mult, apoi iesim pe platou, nu mai gasim nici un semn si intram intr-o furtuna de zapada in toata regula pe creasta. Inaintam cu greu, cerem indicatii prin telefon, ne ajutam foarte mult de gps, gasim un drum si il taiem prin padure sa ajungem inapoi in Sinaia, deturnati de la planurile initiale de a ajunge in Azuga, planuri care se dovedeau a fi de domeniul SF. Taiem o padure abrupta in jos, dam intr-un rau, pe care il traversam de zeci de ori in sensul lui de curgere, ne-stiind exact traseul pe care il urmam (Bear Grylls style). Intr-adevar, raul se varsa intr-unul mai mare, care ne duce frumusel in Sinaia. Chiote de fericire!
Acum, pe la jumatatea lui ianuarie, facem un echipaj de 4 insi din alpin (Ratatu, Dragonu, Marmo si Tibi) si cu 2 musafiri (binecunoscutul nea Ionel si Andrei) si ne indreptam spre Baiului din nou sa-i cucerim, doar ca intentionam de data asta sa ne culcam in sanul lor pentru a le intelege mai bine secretele. Baiului, viclean ca orice alt munte, ne da impresia ca va fi floare la ureche si ne intampina din nou cu vreme frumoasa la poalele lui, urcam din nou aceleasi pante abrupte si ostenitoare, iesim in platou si de data asta cam stim ce am gresit data trecuta de am pierdut traseul, si nu mai mergem pe la stana ci pe deasupra ei. Pe platou ne mai intalnim cu cativa oameni, si la celebra masuta vorbim cu ei, mancam cate un sandwitch, ne uscam transpiratia la soarele primitor dupa care inaintam din nou pe crestele fatarnice. De asta data, zapada e mult mai putina, doar vant puternic dar nici o primejdie. Privim de sus stana in care ne adaposteam in decembrie de viscolul furios, gasim si marcaje pe pietre care ne confirma ca suntem pe drumul cel bun, dar pe care oricum nu aveam cum sa le vedem data trecuta deoarece zapada acoperea totul cu mare indemanare. De altfel, de asta data, vedeam destui oameni in zare care ne aratau ca suntem pe drumul cel bun. Ba chiar Ratatu vede pe unul de se misca destul de rapid, crede ca-i urs, ii fac o poza la zoom maxim si zicem noi ca-i om, dar eu inca nu sunt chiar convins deoarece uitandu-ma acum la poza nu stiu ce sa zic… Inaintam, grupurile de oameni nu se mai vad, probabil ca au coborat pe alt traseu, ne avand idei sinucigase ca noi. Inaintam pe creasta care incearca parca prin vantul puternic sa ne intoarca din drum, dar noi suntem precum Ana lui Manole: nimic nu ne poate opri. In jur de ora 4 ajungem intr-un punct in care stabilim sa coboram un pic in vale, vazand un platou mai stabil si mai ferit de vant, insa asa credeam noi atunci. Coboram, punem corturile si in timpul asta deja lentilele aparatului foto au parca lacrimi in ochi. Nea Ionel sta in cort cu Tibi, Ratatu cu Andrei iar eu cu Marmo. Bineinteles ca lui Marmo ii place sa invete intotdeauna numai pe pielea lui, ne tinand cont de sfaturile altora si in loc sa imprumute un sac de iarna de la cineva, vine cu unul de 3 sezoane, si cu cortul lui foarte usor si care in cantonament nu a luat nici macar un pic de apa. Ne bagam in cort imediat ce-l facem si discutam cu ceilalti doar tipand dintr-un cort in altul pentru ca afara e destul de frig. Tibi iese si face o ciorba la primus iar Andrei si Ratatu cate un ceai, folosind zapada in loc de apa; toate bune si frumoase. Eu cu marmo bagam o repriza de somn de cateva ore, apoi ne trezim si mai mancam cate ceva, ne uitam la o parte din Ice Age (wise choice Marmo) pe un mp4 player apoi ne culcam la loc. Aveam sa stam in cort de la 4 cand am campat pana a doua zi pe la 7, asa ca somnul era cea mai buna alegere pentru trecerea timpului. Ei, de aici incepe distractia: vantul incepe sa suiere oribil, din ploaie marunta incepe sa dea cu zapada, si viscol ca-n Alaska. Nici unul dintre corturi nu face fata viscolului, adica ne ninge serios in cort la toti, zapada e bagata de viscol prin aerisiri si prin toate gaurile, sacul lui marmo se uda incet-incet si pe afara si pe dinauntru incat devine impracticabil, Marmo tremura serios, il bag in sacul meu abia cumparat de la Shogo (thx Shogoo si toata noaptea cortul se apleaca peste noi dandu-ne peste cap cate o scatoalca, rezistam eroic, timpul se scurge al naibii de greu, senzatii unice… fiecare se gandeste la scenarii care mai de care, eu visez la civilizatie, la soare, la o masa buna dupa ce o sa scap, dar nu pot sa nu ating si ganduri negre cum ca pana aici mi-a fost. Ma uit la ceas mereu, bag borseta cu aparatul si telefonul cu GPS in sac, apoi bag si geaca care incepe sa se ude, apoi la un moment dat ma trezesc si nu-mi vine a crede, picioarele ne sunt inzapezite serios (in cort), dezgrop bocancii mei si ai lui marmo din antreu si ii bag in cort, nici nu vreau sa ma gandesc ce fel o sa ne imbracam dimineata si cum o sa ne strangem corturile… imi vin idei cum ca daca ar fi fost cortul meu l-as lasa acolo si as fugi cat m-ar tine picioarele sa ajung undeva la vreme buna. Viscolul nu se opreste deloc, mi se pare ca e un cosmar! Pe la 7 dimineata aud vocea disperata a lu Ratatu, baaa hai naibii sa vedem cum iesim de aici! Am bocancii bocna, suntem ingropati in zapada, si incepem si noi sa vedem cum facem sa iesim din vagauna in care am campat. Incep sa indes tot ce nu-mi trebuie in rucsac, strangem cu greu sacii imbibati de apa, punem toate hainele uscate pe noi, ii dau lui Marmo un polar si o pereche de pantaloni pe care le aveam de rezerva, ne chinuim sa bagam picioarele in bocancii bocna, apoi iesim afara si ne chinuim cu greu sa stam in picioare sa nu ne ia vajul. Strangem corturile cu mare greu, luptandu-ne cu frigul si cu viscolul, lui Marmo ii fuge izoprenul, reusim sa indesam totul in rucsaci si incepem sa urcam panta pe care o coborasem din creasta sa campam. Peisaj apocaliptic… imi pare rau ca nu am putut filma nici starea corturilor dimineata, nici viscolul care mi-ar fi luat cu siguranta aparatul din mana, asta dc nu degeram mai intai. Urcam extrem de greu, fiecare pas era o lupta pe viata si pe moarte cu muntele indracit pe noi ca am indraznit sa-i facem fata intr-o asa perioada. Ajungem in creasta si ne luptam cu viscolul facand cale intoarsa pe acelasi traseu, ajutandu-ne de trackul salvat pe GPS. Ca sa descriu peisajul pe care nu l-am putut filma e nevoie doar de un mic exercitiu de imaginatie. Cei care il stiti pe Tibi aveti un bonus, pt.ceilalti… Tibi are 95kg, un tip solid, bine facut, cu 48 la bocanci (nu e o gluma), si cu un rucsac enorm in spate. Ok, vi l-ati imaginat, acum imaginati-va ca vine o rafala de vant, noi toti reusim sa ne proptim cumva, iar Tibi e luat prin surprindere si aruncat la pamant… Daca mi-ar fi povestit cineva nu as fi crezut, insa am vazut…si am ramas masca. Iar viscolul asta era in rafale, nu era constant cu aceeasi viteza sa zici ca mergeai in diagonala in sens invers vantului, ci veneau rafale si simteai ca esti o furnica in bataia vantului. Daca nu te propteai cumva te culca la pamant. V-am ingrozit destul, asa ca trec si la partile bune, adica reusim sa coboram incet-incet pana unde vantul nu mai e asa puternic, si ne declaram invingatori. Incepem sa coboram cu gandul la ciorba calda ce o sa ne astepte si suntem fericiti ca am scapat cu viata din asta. Tot peisajul e complet schimbat in comparatie cu ziua trecuta. Ajungem in padure si aici zapada nu-si mai face simtita prezenta, e totul uscat si ni se pare ca am avut doar un vis urat… Coboram si ne infruptam cu toate cele in Sinaia, apoi luam rapidul spre casa. Marmo se ascunde printre bagaje cand vine controlul, iar Andrei in baie. Restul ne luaseram bilete. Radem si facem haz de necaz de toate cele, apoi o duduie ne zice ca are vreo 8 bilete in plus de la niste colegi care au venit dintr-o delegatie cu alte mijloace de transport, si ii scapa pe cei doi de alte aventuri atunci cand vine supra-controlul. Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea mea! Iar in concluzie: Baiului sunt niste munti dati naibii, care nu se fac iarna frate!!! Si o a doua concluzie, iarna + munte + cort = NU! Credeti-ma pe cuvant!
Data: 18-19 decembrie 2010
Traseu:
Ziua 1: Timisu de Jos – Dambu Morii – Sirul Stancilor – Cab. Piatra Mare
Ziua 2: Cab. Piatra Mare – Pestera de Gheata – Brasov
Participanti: Ratatu, Shogo, Ciorchine, Luce, Preotu, Dragonu, Hippie, Bobo, Pong, Ping, Marmota. Turisti si invitati speciali: Cuca, Nea Ionel.