Clubul Cultural
Dacă ți s-a întâmplat să ţii monomul în loc de mai multe ori ca să fotografiezi peisaje mirifice sau dacă știai toate versurile cântecelor și îți mișcai degetele-n aer încercând să pătrunzi în taina chitării, atunci ești de-al nostru. Dacă ai făcut portrete pe şerveţele, la cabană, sau ai scrijelit profilul Colţilor Morarului cu un băţ în ţărână, atunci ești de-al nostru. Ori dacă tu vezi munţii-n rime şi abia aştepţi să ai răgaz să-i aşterni în versuri, ești de-al nostru. Așa că te aşteptăm la Clubul Cultural pentru că aici facem ce ne place într-un decor care ne inspiră.
Şi, ca să nu existe îndoieli, iată cu ce ne ocupăm noi, de fapt:
- Facem poze. Noi suntem cei pe care-i vedeţi alergând pe lângă monom cu aparatul, cei care vin peste tot cu vederi, tablouri, calendare, cei care ştiu să surprindă frumosul, neobişnuitul sau interesantul într-un cadru. Pentru noi, există secţia Foto.
- Cântăm. Şi, la secţia Folk, încercăm s-o facem cât mai frumos. Deocamdată, doar cu chitara, dar orice formă de acompaniament e binevenită – percuţie, muzicuţă, flaut, pian...
- Scriem versuri. Despre orice ne trece prin cap. Căutăm rime printre brazi şi măsură-n fulgii de zăpadă. Fiindcă nouă, celor din secţia Poezie, ne este greu să relatăm totul cu liniuţă, de la capăt.
- Schimbăm replici. Încercăm să-i călcăm pe urme lu' nenea Iancu şi lu' tata Shakespeare şi să scoatem la iveală, dacă nu piese de teatru, atunci măcar scenete ingenioase, la secţia Dramaturgie.
- Desenăm, pictăm. Gândim în imagini, forme şi culori şi aşa ne place să ne şi exprimăm. Creioanele colorate şi acuarelele ne-au rămas în rucsacuri încă de la grădiniţă şi au dat naştere secţiei Desen/Pictură.
Toate astea le facem la munte, desigur. Cât de des avem ocazia. Şi când nu putem să urcăm la munte, mergem oriunde există ceva interesant pentru noi, fie că acel loc e în oraş sau în afara lui.
Dacă ţi-am stârnit interesul, te așteptăm printre noi...






